asa stia sa iubeasca
nu erau ochii ei
ape tulburi se jucau cu nesat de-a prinsul
ca o vatuie scapata din tarc
din vartej in vartej cate o cicatrice isi facea loc
sa zambeasca
in dimineti de neastampar
pentru mine se machia doar lumina
impersonala tacuta calculata adeseori
dar cine sa mai stie cata suferinta poate ascunde un piept
de femeie
caii tropotind a rost inghiteau potecile
umpleau arcurile de cerc cu umbre
indesat sternul se curba interior neoprit
facand sentimentul de os delicat parea doar zidul
dintre viata si ce-o mai fi
de dor fotografiai ferestre
cioturi de lemn ca niste brate niciodata intinse
pasari pietrificate ingeri livizi din ideile vreunui zeu confuz
iele lascive in diorame de calti
artere innodate la capat de sange nenascuta femeie!
despletind in ce ar fi fost toate fibrele
capataiului meu
n-am mai avut timp
despre moarte nu ne facusem pareri publice
muti plecam care-ncotro lasandu-ne
obiect
12:01
